INTRODUCERE
Stomatologia pediatrică, numită și pedodonție, se ocupă cu prevenirea și tratarea afecțiunilor dinților de lapte și a dinților permanenți tineri.
Medicul pedodont poate depista anomaliile dento-maxilare iar rezolvarea acestora va fi realizată de medical ortodont. “Aparent dinții de lapte nu sunt importanți, având în vedere că oricum vor cădea și în locul lor va erupe un dinte definitiv” – această concepție este absolut greșită, deoarece anumite afecțiuni ale dinților de lapte pot provoca tulburări în dezvoltarea dinților definitivi.
Sănătatea unui dinte de lapte asigură sănătatea viitorului dinte definitiv și dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a arcadelor dentare.
Așadar, este foarte important să acordăm atenție prevenirii și tratării afecțiunilor dentare ale copiilor noștri.
BENEFICII
Copiii prezintă necesități şi probleme dentare diferite faţă de cele ale adulților, având astfel nevoie de un specialist dedicat şi instruit pentru tratamentul stomatologic particularizat şi adaptat la condiţiile specifice perioadei de creştere.
Pentru un rezultat benefic al tratamentului stomatologic pediatric, părintele, copilul şi medicul trebuie să formeze o echipă şi să colaboreze. Primul pas îl va face părintele, pregătind copilul pentru prima vizită la stomatolog.
Ascultaţi întrebarile şi temerile copilului dumneavoastră şi discutați-le apoi împreună cu medicul.
Alte beneficii are stomatologiei pediatrice:
TARIFE
Costul tratamentului este variabil în funcție de complexitatea cazului clinic și a tratamentelor necesare remedierii acestuia.
Fiecare pacient este unic, de aceea fiecare caz clinic necesită o evaluare individualizată pentru a determina cea mai eficientă abordare și cea mai bună soluție.
Determinarea costului final va fi făcută de către medicul stomatolog, în urma unei consultații stomatologice în cadrul clinicii TyartDent.
Pentru costuri generale, orientative ale tratamentelor pe care le oferim, vă rugăm să consultați pagina Tarife.
B.I., septembrie 2023